miercuri, 27 octombrie 2010

Despre schimbare. Toate lucrurile au un inceput, si totusi nu poti face apa sa curga in sus.

             Imi place sa descopar. Imi place sa experimentez. Iar una dintre cele mai mari placeri care cred ca ne-a fost data este sa descoperim ce ne poate face fericiti, in fiecare dintre rolurile pe care le avem constient si inconstient in societate. (parinte, om de cariera, copil, sot/sotie, frate/sora, prieten, etc.)
Dar ce te faci atunci cand crezi ca te indrepti intr-o directie buna si, desi toate eforturile sunt extrem de dificile, continui sa te indrepti catre nicaieri, irosind energie si timp, uneori atat de mult, incat pare inutil sa o mai iei de la capat?!
In urma cu un an si jumatate, am decis sa fac “mici schimbari” in viata mea: am schimbat locul de munca, orasul, tara, ce mananc, cum gandesc si cum percep tot ce se intampla in jurul meu. Nu a fost tocmai simplu, dar, cum am mai spus, sunt tare ambitioasa…
Si numai ambitios sa nu fii atunci cand esti incadrat “cu succes” intr-o directie gresita, fiindca poti sa fii atat de perseverent, incat poti sa iti irosesti toate resursele intr-o directie complet gresita, fara sa intelegi ca efortul tau este nenatural, mult prea mare si inutil.
Dupa parerea mea, exista 3 componente majore care stau la baza oricarei schimbari: inspiratia, “cursul apei” si blocajul.
Cu inspiratia e clara treaba, dupa cum o spun si proprortiile gram – tona din articolul “Un gram de inspiratie sau o tona de motivatie?” scris de unul din mentorii mei, Andy Szekely.
De exemplu, eu nu am putut sa ma apuc serios de invatat germana pana in momentul in care nu am inteles clar la ce anume o voi folosi si cum va participa germana la starea mea de bunastare si multumire. Degeaba se straduia al meu, de formare inginer (va spun eu.. inginerii sunt niste specii aparte, care se hranesc cu logica si proceduri) sa imi raspunda la intrebarea mea “Eu ce fac acum cu viata mea?” spunandu-mi “Mai intai inveti germana si apoi poti sa faci orice!” Bine, bine, dar care sa fie motivatia mea pentru care sa invat eu acum germana!? Nu puteam sa ma arunc in aceeasi directie, model social de succes, atat de sablon, in care baltisem toata viata: “Mergi la scoala, invata bine, ia-ti un job, castiga bani, cumpara-ti o casa.” Era clar, incercasem toate aceste lucruri si nu imi adusesera nicio satisfactie majora dupa indeplinirea lor. Despre cum am descoperit care e motivatia invatarii limbii germane si motivatia tuturor lucrurilor pentru mine, voi detalia separat intr-un alt articol.
Cursul apei, folosit aici metaforic pentru a simboliza directia naturala in care o persoana poate sa exceleze, este foarte clar si el! Ce pot sa spun decat ca apa curge categoric numai intr-un sens! Dar eu, perseverenta de fel, am incercat s-o pacalesc si sa ma catar sa curg in sus, sa lupt cu gravitatia, sa infrunt orice lege si logica. Nici o surpriza! Nu am reusit!… normal… ca doar nu-s eroul iesit dintr-o carte de “dezvoltare personala fortata si pozitiva” care face 2 miliarde in 3 luni si care slabeste 10 Kg mancand cereale de 3 ori pe zi…
Ca sa detaliez… exemplul meu personal: m-am incapatanat sa lucrez in banking, domeniu care nu are nicio frumusete pentru mine si domeniu in care nu as fi reusit niciodata sa fiu mai mult decat mediocra, desi parea ca sunt in top. Fiecare individ are anumite arii in care nu se pricepe, unele in care abilitatile sale sunt medii si altele in care exceleaza. Dar eu m-am lasat pacalita de faptul ca imi placea atat de tare sa comunic, sa inteleg business-ul fiecarui client, sa il ascult, sa il inteleg, sa pricep ce l-ar face multumit, apoi sa ii vand o solutie atat de personalizata, incat nu mai aveam ocazia sa imi etalez abilitatile mele dragi de negociere, ci vindeam direct. Normal ca mi s-a parut ca acesta este domeniul in care pot eu sa excelez! Doar imi placea atat de tare sa vand. Era doar un detaliu faptul ca nu puteam sa suport prospectarea la rece, care, pentru cei ce nu sunt prea in tema cu vanzarile, inseamna sa pui mana pe telefon, sa suni la o firma de care n-ai auzit in viata ta, sa vorbesti pana te plictisesti cu vreo secretara care poate, poate iti va face legatura cu acel decision maker caruia sa ii vinzi o intalnire de afaceri.  De unde sa-mi treaca prin minte ca toata comunicarea, ascultarea activa, capacitatea de influentare si negociere erau menite sa imi ofere mari satisfactii in alt domeniu, nicidecum in cel de vanzari!
Nu! Dumnezeu nu s-a jucat cu noi cu jumatati de masura! Cand a impartit abilitatile si talentele, ne-a dat tot ce era necesar! Cand cineva iti spune sa faci si lucrurile care nu-ti plac, fiindca numai asa o sa reusesti, pune-ti de o mie de ori intrebarea daca esti pe directia potrivita, daca respecti cursul apei! Pentru sarcina, activitatea, domeniul pentru care ai fost tu creat sa excelezi, ai, dupa parerea mea, toate instrumentele necesare!
A treia caramida a schimbarii este blocajul. Si spun caramida pentru ca, aparent, desi blocajul pare sa te incurce, odata descoperit, el iti arata calea, iti confirma ca te afli pe drumul bun, asa cum sintetizeaza si Andy Szekely in articolul "Calatoria eroului". Dar obiceiurile se schimba extrem de greu! Studiile au demonstrat ca este nevoie de cel putin 90 de zile pentru a schimba un obicei. De aceea, nu-i de mirare ca, si dupa ce am ajuns in Hamburg, in loc sa incerc sa imi canalizez toata atentia catre descoperirea domeniului in care eu pot sa excelez in mod natural, m-am lasat din nou purtata de val si mi-am spus: “Ce-ar fi sa fac un MBA, ce-ar fi sa invat germana si sa aplic pentru un job intr-o banca, ca doar am experienta si rezultate!” Noroc ca nu mi-a iesit in 3 zile, ca-n basme, ca iar o apucam pe un drum gresit…
Da! Nu m-am blocat doar sa cred ca m-am nascut sa fiu om de vanzari si ca o renuntare ar insemna ca eu capitulez si ca accept ca nu sunt in stare. Ar fi fost simplu daca asta ar fi fost tot. Dar nu! Te blochezi mai ales atunci cand incerci sa identifici care ar fi domeniul in care ti-ar placea foarte mult sa lucrezi.
Luni de zile am citit, am facut toate testele care mi-au picat in mana si care imi spuneau clar ca am profil de consultant sau ca pot lucra in marketing, dar nu puteam inca sa accept ca eu as putea sa imi caut un job in consultanta! Fiindca ma blocam extraordinar in convingerea ca “nu pot eu acum sa fac consultanta, sa-i invat eu pe altii ce sa faca... Pot sa fac asta doar dupa ce le voi fi invatat eu pe toate, doar dupa ce voi fi ajuns eu sa dobandesc multe si importante functii, dupa vreo 15 ani de experienta etc.” Ceea ce, in parte, are o logica foarte buna. Intr-adevar, trebuie sa acumulezi multa experienta si cunostinte pentru a fi un consultant foarte bun, insa asta nu inseamna ca nu poti identifica o multime de joburi sau activitati in care sa iti valorifici pe deplin abilitatile sau potentialul de consultant, astfel incat sa acumulezi experienta necesara, facand ceea ce iti place si stii sa faci.
Si nu putine au fost momentele in care am simtit ca nu sunt incadrata pe directia corecta, dar blocajele si credintele limitative proprii te tin pe loc, te blocheaza pe un drum gresit, pana cand esti suficient de inspirat sau disperat sa schimbi ceva! Insa exista unii oameni care iti citesc in suflet si vad in tine ce poti fi maine, ce poti deveni, vad in tine ceea ce nici tu nu stii ca ai putea fi. Sunt oamenii care inspira, sunt adevaratii mentori, care folosesc “un gram de inspiratie” ca sa te determine sa starnesti in tine “o tona de motivatie”! N-am sa uit niciodata momentul cand Dan Sandu a vazut in mine potentialul la care nici macar nu indrazneam sa sper! Mi-a spus-o intr-un moment crucial care mi-a schimbat destinul. Asemenea oameni se transforma in niste caramizi cu care tu construiesti o fundatie – noul Tu. Ei devin parte din tine, fiindca te-au inspirat si fiindca te-au construit.
Tu de ce caramizi mai ai nevoie? … In tine ce Picasso sta si asteapta sa fie descoperit? Pe tine te ajuta cineva sa il descoperi? Scrie-mi pe scurt povestea sau situatia ta, printr-un mesaj, un comentariu sau un e-mail si voi incerca sa te ajut.
Tu ce parere ai despre schimbare? Impartaseste-ti ideile. Scrie un comentariu!

Ana Calota
Om Fericit:)










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu