Insul cu Barba Alba & Einstein & Consiliul Profesoral @Lumea de Maine. + Dracii de copii. ++ Gasca Blugi Rupti in Coate.

Intr-o zi de toamna tarzie, copilasii si elevii din gradinita-scoala de dupa colt se hotarara ca in sedinta de azi sa scoata la tabla educatoarele, profesorii si parintii si sa poarte o discutie asa ca de la egal la egal, fiindca s-au saturat sa tot fie pusi la colt.

Educatoarele se imbufnara cu toatele: O asa obraznicie! Dracii astia mici nu-si mai stiu limitele deloc!

Un elev cunoscut ca fiind deosebit de rebel, dar si foarte inteligent veni sa propuna ceva mai interesant. 

— Hai sa facem un joc, doamnelor si domnilor! Sa ne jucam uite asa: Noi spunem ce vrem, si voi ne ascultati. Ca si voi ne tot impuiati capul sa fim ascultatori.

Educatoarele imbufnate si temandu-se de un avant de nazbatii si rebeliuni se uitara una la alta constatand cu stupoare ca elevii si copilasii au inceput sa mai si faca front comun impotriva lor.

Ca si cum ar fi prins acest gand din zbor, odata elevii si copii de gradinita se uitara unu la altul plini de entuziasm, iar in acest moment, ca la o comanda nerostita, usa se deschise dintr-o data si un ins cu barba alba si fata neclintita intra hotarat in sala de sedinte.

Furori in toata sala. Educatoarele si profesorii isi soptira care cum putura: ‘Cine e asta? O fi de la inspectorat!? Ca au zis ca vor face vizite incognito. Cine stie ce mai iasa si din asta!

Insul Barba Alba isi pironi privirea pe Directorul Gradinitei-scolii.

Directorul porni sa vorbeasca raspicat. Cine face parte din comitet de data asta? Cine se ofera voluntar sa participe in comited dintre copii?

Rand pe rand, cativa copii se pornira hotarat in fata si se adunara la masa comitetului.

Apoi Directorul invita fiecare copil sa aleaga un profesor sau educator care sa participe in comitet, alaturi de ei. 

Multimea se porni intr-un freamat tacut. Nu indrazni nimeni sa faca nimic, dar toti ochii se rotira in jur de uimire ca si cum ar rosti in unanimitate: ‘Cum adica? Ei nu sunt invitati sa participe voluntar?! Asa s-a intamplat intotdeauna la sedintele lor. Cum adica sa-i aleaga copiii?’

Printre susote nerostite, comitetul se forma asadar. Copiii desemnara participantii si toti tacura ca parand sa murmure: ‘Cine stie cine era Insul asta Cu Barba Alba. Daca o fi vreun inspector de sus?!’ Nu indrazni niciunu sa comenteze nimic. 

Insul Barba Alba privi copiii intens:

Vileroy, se ridica in picioare neastamparat si mustind de energie si spuse cu naduf:

— Eu am o problema cu voi, fiindca eu zburd toata ziua si ma cert cu oricine ma calca pe nervi si voi ma opriti si-mi spuneti ca sunt rau si afurisit si imi spuneti sa fiu mai bun. Eu nu inteleg ce vreti de la mine.

Plentica se ridica si spuse si el cu naduf:

— Apoi eu vreau sa ma joc si sa ma bucur cat e ziua de lunga si voi ma obligati sa fac ce-mi spuneti. Amu, eu nu inteleg, voi de ce nu faceti ce va spun eu?

Milimica se ridica si el plapand si sopti suspinand:

— Pe mine mama nu ma lasa sa plang! Zice ca: ‘Ce-i aia? De unde atata sensibulitate? Nu mai fi asa sensibil, ca te mananca astia in lume cand oi incepe sa plangi!’ Apoi eu nu stiu cine vine sa ma manance si ma pornesc si mai tare pe plans, apoi vine si-mi spune sa fiu puternic. Nu stiu ce vrea de la mine. Da’ cred ca vrea sa nu mai plang, ca sa fiu puternic.

Psihologul gradinitei-scoli se ridica cu avant si porni sa cuvanteze cu elan vazand oportunitatea fantastica sa se remarce fata de Insul Inspector:

— Iata, iata! Ce va spuneam io?! Copiilor astora le blocam cele 3 forte cele mai puternice ale naturii: rautatea, placerea si emotia. Daca ei nu au libertatea sa fie rai cand simt, cum pot ei sa-si exprime supararea si sa invete sa puna limite si sa se apere mai tarziu in viata lor de adulti?

Consilierul de cariera se avanta si el sa culeaga lauri:

— Daca le blocam placerea, cum pot ei sa isi gaseasca drumul in viata si sa descopere si sa faca ceea ce iubesc sa faca? 

Psihologul se porni si el competitiv sa atraga atentia asupra ideilor sale de maretie new age, aproape iritat ca se baga si consilieru asta in taina sa-i sufle lui succesul din fata:

— Daca le blocam raul, cum pot ei sa ajusteze fiinta lor intre ceea ce le face bine si ceea ce le face rau? Vor interioriza conflictul rau-placere-plans si se vor simti ca legati de maini si de picioare si legati la ochi in viata lor de adulti. Fiindca realmente, daca blochezi placerea, blochezi creatia; daca blochezi raul, blochezi mecanismul de curgere de la rau catre bine, din care adultul poate sa aleaga sa se indrepte catre ce ii place pornind de la ceea ce el defineste rau; iar in final, daca ii mai blochezi si plansul, e ca si cum, dupa ce i-ai blocat capacitatea de creatie si capacitatea de motivatie, ii blochezi si frustrarea si il faci sa nu mai faca nimic. Il blochezi si il paralizezi complet! I-ai taiat toate parghiile de a functiona in lume.

Toata lumea amutii si fiecaruia ii veni asa un val de plans, de revoltare si de placere inhibata. Ca fiecare era copilul cuiva. O tragedie negraita mustea peste tot in sala… 

Un alt copil, fara sa mai astepte sa fie invitat sa vorbeasca, iesi in fata ca si cum o forta l-ar fi manat si spuse raspicat:

— Mie mama si tata imi spun sa nu mai cer jucarii, sa nu mai cer excursii, si tot felul de chestii, fiindca n-avem si nu se poate. Mereu imi spune: ‘Intelege ca nu avem si nu se poate! Si gata!’

Un parinte sau bunic cu trasaturile inasprite de vreme se ridica si el si spuse raspicat, cu vocea tremuranda de emotie suprimata:

— Pai si nu e important sa creem niste oameni realisti, care sa fie capabili sa se descurce in lume si in viata? Daca le facem toate poftele, o sa inteleaga ca si in viata mai tarziu pot sa faca doar ce ii taie capul! Ce fel de adulti am crea? Stim cu totii ce jungla e lumea. Nu trebuie sa-i pregatim pentru greul care ii asteapta?

Un alt copil se ridica curios si intreba: 

—Nenea, ce inseamna sa fii realist?

O femeie cu vocea pitigaiata se asternu pe vorbit, ignorand copilul si intrebarea lui complet: 

— Asta e o prostie! Le dam astora mici prea mult nas acum! O sa inceapa sa ne judece si sa ne impuie capul cu prostiile lor si nu o sa ne mai intelegem deloc cu ei. Ei nu inteleg cum e lumea si noi trebuie sa ii invatam.

Insul cu barba alba se uita meditativ in sala. Nimeni nu indrazni sa spuna nimic. 

Parintii incepura sa se simta prost, educatorii incepura sa se indoiasca de metodele lor, altii se simtira iritati de obraznicia si rebeliunea copiilor.

Insul Barba Alba isi opri ochii pe chipul Profesorului de Fizica.

Ca o comanda nerostita, alte fete se uitara in asteptare catre Einsteinul grupei, cum il denumeau toti, fiindca traia mai mult in lumea si experimentele lui si venea mereu la ore cu parul valvoi.

Surprins de atentia care i se ofera, Einstein se porni sa vorbeasca, aproape fara sa realizeze.

Toti se uitara cu uimire. Niciodata inainte el nu luase cuvantul in astfel de sedinte. Absorbit in lumea lui, el nu se pornea sa cuvanteze decat in grupul lui experimente. De cand descoperise pe youtube niste video-uri revolutionare ale unor cercetatori in fizica quantica, el si cativa copii si elevi se adunau regulat sa testeze si sa descoase tot felul de mistere ale universului si ale legilor naturii.

— Imi pare ca avem de a face cu o dilema. Acuma, legile 3D ne spun sa credem intr-o dilema, sau ne spun ca un grup sau altul are dreptate. Dar in lumea quantica, stim ca o dilema e o iluzie. Teoretic, si copii, si parintii si profesorii, si educatorii au dreptate in acelasi timp. Multitudinea de posibilitati quantice face un joc care trebuie sa se adune intr-un punct de manifestare.

Toti se uitara oarecum absenti nepricepand o iota din ce explica Einstein. Profa de mate insa, se ridica ca parca brusc lovita de inspiratie.

— Se pare ca avem o dilema de nivel 3D. 

In geometria sacra stim ca legile de functionare 3D sunt diferite de legile de functionare 4D, care sunt diferite de cele din 5D. Daca ar fi sa continui presupunerea Domnului profesor, intr-adevar, la nivelul 4D punctul de adevar dintre 4 grupuri nu se regaseste nici intr-un grup, nici in altul, ci in punctul de intersectie dintre cele patru grupuri.

Mare parte din multime incepu sa fie ingrijorata de faptul ca nu mai urmareau discutia, dar se linistira cu totii observand ca Insul Barba Alba parea tot mai multumit. Si se gandira cu totii ca scoala-gradinita a lor va ajunge in top.

Insul Barba Alba isi indrepta atentia catre grupul de adolescenti poreclit Blugi Rupti in Coate, care parea dintr-o data insufletit. Unul dintre ei, care participa intens si la experimentele lui Einstein si vindea pe banda rulanta referate de psihologie elevilor care nu aveau interes in aceasta materie, se ridica si grai:

— Dar sa simplificam si sa aducem dilema in 2D: adulti si copii. Pare ca dilema se intalneste in punctul de intersectie care se uita mistocar si la un grup si la altul. Punctul de intersectie trimite un mesaj catre fiecare grup.

Punctul de intersectie care oglindeste copiii trimite mesajul: Ba, stupizilor, blocati-ma cat oti vrea, eu tot ce stiu fac, nu pricepeti? Va dati voi ca le stiti pe toate… uitati-va la vietile voastre! Ce ma invatati sa traiesc? Ce traiti voi? Hai, bine, hai, invatati-ma! Invatati-ma si blocati-ma cu vreti voi. Va iubesc atat de mult, incat ma voi preface ca sunt ca voi, va voi lasa sa ma blocati, si voi spera mereu ca daca fac tot ce vreti voi, ne vom intalni intr-un punct de iubire neintinata de lumea si limitarile ei.

Punctul de intersectie centru care oglindeste adultii trimite urmatorul mesaj: Te blochez copile cat voi putea eu de mult. Fiindca lumea de ieri si lumea de azi nu imi mai place nici mie. Dar nu am alta cale sa-ti arat, decat sa ma ambitionez sa te fac incapabil sa mai traiesti si functionezi in lumea de azi. Fara macar sa-mi dau seama, fac asta ca un strigat disperat catre tine si o invitatie ca TU, copile sa creezi lumea de maine. Alta sansa nu am. Decat sa-ti dau toate blocajele din lume. Fiindca in lumea de maine nici eu, nici tu nu vrem sa traim asa cum am trait ieri. Eu nu stiu sa o creez, dar aleg sa o creez prin tine.

Toata sala se asternu intr-o tacere profunda. 

Parintii se simtira usurati ca incepura sa priceapa ca nu gresesc saracii nici ei, dar inteleasara foarte clar ca trebuie sa lase copii sa preia conducerea, intr un fel. Educatorii si profesorii simtira brusc o usurare din faptul ca neascultarea copiilor nu inseamna razboi cu ei, ci speranta crearii unei lumi mai bune. 

Barba Alba se asternu cu ochii sclipind a pace si lasa sala sa fie si fiecare sa integreze realitatea nou creata.

In acest moment de pura reconsiliere, Adila, un copil cu par balai se ridica si porni sa cuvanteze.

— Mie cand imi spune mama sa nu-mi doresc jucarii fiindca nu se poate, eu nu pot sa inteleg acest ‘nu se poate’, dar o las in pace si il intreb pe Petre cum pot totusi sa fac rost de jucariile pe care mi le doresc. Si cum ii cer lu Petre jucariile, cum le vad pe toate si ma pornesc pe joaca. Si cu jucariile si cu Petrica. Mama mai vine sa-mi spuna sa nu ma visez atata, dar nu stiu ce vrea sa zica… eu doar ma joc cu jucariile. Ea pare sa nu le vada.

Apoi, cand vine sa ma certe ca sunt rau, eu il chem pe Petrica sa ne jucam. Nu inteleg ce spune mama cand zice ca sunt rau. Am si intrebat-o de cateva ori: Mama, de ce mi spui ca sunt copil rau? Si ea imi zice: ‘De-aia asa!’ Da’, tot nu inteleg. 

Si il chem pe Petrica si il intreb pe el: Petrica, ce este raul? Si Petrica imi spune: Raul e un fel de jucarie imaginara pe care adultii o vad peste tot, exact asa cum imi ceri tu jucariile pe care ei nu ti le cumpara si dintr-o data le vezi peste tot in casa si te joci cu ele.

Un altul se ridica si el plin de interes si intreba cu naduf cu gandul la toate jucariile pe care putea sa le primeasca si el: Adila, cine e Petrica? Imi faci si mie cunostinta cu el?

Parintii lui Adila se facura mici de tot in sala, rosind la gandul ca toata gradinita-scoala va sti acum cum copilul lor inca insista sa se joace cu prietenul lui imaginar, care pretinde ca are si un nume, Petrica.

Nimeni nu apuca sa spuna nimic, fiindca se ridica brusc o voce foarte insufletita:

— Epic! 

Se ridica o eleva cu o siguranta de sine legendara, cunoscuta in scoala pentru momentele epice de cuvantare pe care le crea, adunand elevi si copii interesati de constienta si noul pamant si starnind discutii inflacarate si entuziasmate despre acest subiect.

Epic! Nimeni nu greseste. Problema este faptul ca in lumea 3D, legile care pana mai ieri au functionat, nu mai functioneaza. Iar legile din lumea 4D, lumea artistilor de geniu, lumea rebelilor, lumea senzitivilor si emotionalilor, legile astea nu le pricep prea multi, nu le pricep nici macar cei care le folosesc deja fara sa stie. Si multi, foarte multi le folosesc.

Grupul Blugi Rupti in Coate isi pironi ochii inflacarati catre ea si o voce tasni cu imensa curiozitate:

Dar in lumea 5D, in lumea 5D ce legi functioneaza?

— In lumea 5D nu stiu ce legi functioneaza, dar stiu ca in lumea 5D+ nu mai functioneaza nicio lege. Fiindca in lumea 5D+ legile 

NU EXISTA.

De aceea, omenirea sta pe loc, in parte ancorata in 3D, in parte in 4D, si buna parte in 5D, intrebandu-se ce lege, ce realitate si ce lume de maine ALEGE sa creeze. Omenirea se joaca de-a dumnezeul si nici nu stie macar. Se uita la univers si il intreaba: Ce vrei sa creez? Si universul se uita la omenire si o intreaba: Ce vrei sa creez?

Si uite asa, intr-o lume cotita clar catre 5D+, facem un dialog oglinda in care suntem pauzati in timp si spatiu sa ne hotaram de vrem sa fim dumnezei sau sa fim oameni realisti.

Dar cred ca salvarea noastra este in indivizii care din constienta 5D+ fiinteaza printre noi si ne creeaza spatiul in care sa facem aceasta alegere. Acesti indivizi aparent nu au neaparat o vointa a lor proprie, fiindca ei au transces binele si raul, si traiesc intr-o fiintare in care totul este perfect exact asa cum este, dar ei sunt pregatiti ca niste dumnezei sa activeze dumnezeii din noi, sa ne dea putere, intelegere si sprijin pe calea pe care pornim colectiv sa creem si sa alegem impreuna lumea de maine.

Ca un facut, cu totii se uitara in jur. Insul Barba Alba disparuse in ceata. Nu mai era nicaieri.

Unde e inspectorul? 

Care inspector? Unii pare ca nici nu-l vazusera si incepura sa se contrazica daca un acest ins a existat in sala sau nu.

Atunci realizara cu totii (si cei care credeau in Insul barba Alba si cei care nu) ca Insul cu Barba Alba nici nu se prezentase, nici nu rostise vreun cuvant. Tot ce facuse era sa indrepte atentia si energia catre urmatorul care se simtea inspirat sa vorbeasca.

Multimea se trezi ca dupa un vis indelung. Nimeni nu mai fu la fel. Cu totii pasira intr-o noua realitate, intr-un nou univers. Fiecare in alt univers, intersectat intr un magic punct de intersectie. Dar in fetele lor, fiecare in felul lor intelese ceva. Si in toate sufletele miji speranta si sentimentul ca totul este bine si precis calculat, exact asa cum este. In suflete le miji revelatia puterii creatoare si pacea fiintarii atotcuprinzatoare.

Gradinita-scoala de dupa colt inflori intr-un prezent continuu, etern. Ramase acolo mereu. Dar sufletele participante la acest dialog isi intensificara viteza de calatorie si creatie catre expansiune si lumi noi si infloritoare. 

Insul Cu Barba Alba simti fiecare emotie, fiecare speranta, fiecare creatie si pluti dupa fiecare colt, fascinat de jocul si creatia umanitatii. 

Apoi in cerurile universului gradinita-scoala nu fu promovata in top. Ea ramase acolo mereu eterna, prezenta. Insa umanitatea fu premiata ca fiind centrul creatiei, centrul curajului, si leaderul celei mai spectaculoase creatii. 

Umanitatea deveni brusc centrul de interes al intregului univers. Tot ce misca in afara ei si in tot universul deveni brusc interesat de ALEGEREA umanitatii intr-o lume in care legile nu exista, ci sunt create.

Creat si savurat de,

AM

pe muzica lui David Garrett.